Consiliul Județean Mureș a votat, astăzi, o rectificare bugetară pentru spitale și ISU Mureș
Publicat de Corina Muntean, 31 martie 2020, 20:23
Sumele sunt prevăzute pentru măsuri de limitare și prevenire a îmbolnăvirilor cu COVID 19. Astfel, pentru Spitalul Clinic Județean Mureș a fost alocată suma de 1.000.000 lei, iar pentru Spitalul din Târnăveni suma de 300.000 de lei.
Fondurile vor fi utilizate în scopul achiziționării de materiale de protecție și dezinfectanți.
Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș primește 500.000 lei pentru achiziționarea de materiale igienico-sanitare și medicamente.
Mai mult, vor fi achiziționate 2 echipamente profesionale de dezinfecție biologică și soluții de dezinfecție în valoare totală de 48.000 de lei destinate Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Mureș.
Si tot în ședința de azi a fost decisă anularea concursului de proiecte pentru finanțări nerambursabile pentru domeniile culte, cultură, sport și activități de tineret. Sumele vor fi redirecționate acolo unde este nevoie de ele.
Iulia Vizi