Consiliul Judeţean Covasna are cel mai mare buget din ultimii 30 de ani
Publicat de MIRELA ROTAR, 16 aprilie 2021, 10:33 / actualizat: 16 aprilie 2021, 18:56
Consiliul Judeţean Covasna are în acest an un buget de aproape 79 de milioane de euro, cel mai mare din ultimii 30 de ani. Din suma totală prevăzută ca venituri în buget, 55% au fost alocate investiţiilor publice.
Consilierii judeţeni au aprobat alocarea a 26 de milioane de euro pentru investiţii publice, 31,5 milioane de euro pentru susţinerea şi dezvoltarea sistemului de sănătate şi 10,5 milioane de euro pentru asistenţă socială.
Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, afirmă că 2021 va fi ‘anul relansării socio-economice’ iar prioritare vor fi investiţiile în sănătate şi infrastructură, prin continuarea sau finalizarea unor proiecte de dezvoltare.