Consiliul Judeţean Covasna a aprobat asocierea cu Primăria Baraolt
Publicat de Andrei Borz, 10 martie 2023, 18:23
Astfel, vor fi realizate investiţii în valoare de aproape 3,5 milioane de lei la spitalul din localitate.
Potrivit proiectului, vor fi reabilitate aleile, parcările şi instalaţiile exterioare de alimentare cu apă potabilă, canalizare menajeră şi pluvială, precum şi iluminat public din incinta unităţii medicale.
Oraşul Baraolt va contribui la realizarea investiţiei cu minim 50% din valoarea totală, iar CJ Covasna cu maxim 50%, fără a depăşi suma de 700.000 lei/an.
Spitalul acordă servicii medicale atât locuitorilor din zona Baraolt, cât şi celor din comunele învecinate din judeţul Braşov.