Consiliul Concurenţei a amendat patru mari lanţuri de magazine din România
Publicat de radiomures, 13 ianuarie 2015, 16:55
Patru mari lanţuri de magazine din România şi peste 20 dintre furnizorii lor au fost amendaţi de Consiliul Concurenţei cu aproximativ 35 de milioane de euro pentru că s-au înţeles să fixeze anumite preţuri, încălcând astfel regulile competiţiei în comerţ. Consiliul a constatat că în perioada 2005-2009 retailerii Metro, Real, Selgros şi Mega Image au stabilit de comun acord preţurile la raft şi comportamentul în cadrul promoţiilor, ceea ce a dus la costuri mai mari pentru consumatori.
Într-un comunicat, Consiliul Concurenţei aminteşte că la sfârşitul anului trecut a fost declanşată o nouă investigaţie ce vizează posibila încălcare a legislaţiei şi în cazul altor patru mari reţele comerciale prezente în România şi al furnizorilor acestora. Tot la sfârşitul anului trecut, guvernul a aprobat Memorandumul privind înfiinţarea unui sistem de monitorizare a preţurilor bunurilor de consum, care prevede crearea unui platforme on-line unde să se afişeze săptămânal preţurile produselor care fac parte din coşul zilnic al populaţiei.
Rador
Sursa foto: www.economica.net