Consilieri locali şi funcţionari ai Primăriei Târgu Secuiesc, anchetaţi penal
Publicat de radiomures, 13 februarie 2017, 16:19
Prefectul judeţului Covasna a solicitat începerea urmăririi penale împotriva consilierilor locali şi funcţionarilor Primăriei oraşului Târgu Secuiesc, care în noiembrie 2015 au aprobat, respectiv au votat, denumirea unei străzi a oraşului după numele scriitorului Albert Wass.
În urma plângerii înaintate de prefect, în februarie 2016, Primăria a retras controversata hotărâre şi, la propunerea poliţiei, judecătoria a închis acest caz.
Prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu, a depus recurs după pronunţarea hotărârii judecătoreşti şi a solicitat o nouă anchetă.
Primarul oraşului Târgu Secuiesc, Tibor Bokor, a declarat cotidianului de limbă maghiară Krónika că reluarea unui dosar care şi-a pierdut obiectul va genera tensiuni.