Conflict colectiv de muncă la SJU Miercurea-Ciuc
Publicat de Stan Lucian, 4 martie 2024, 15:16
Un conflict colectiv de muncă a fost declanşat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea-Ciuc, sindicaliştii reclamând faptul că nu se stabilesc corect sporurile la nivelul secţiilor.
Potrivit unei informări trimise de Sindicatul Solidaritatea Sanitară Covasna, organizaţie sindicală reprezentativă la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc, stabilirea greşită a sporurilor s-a făcut în anul 2018, iar acest lucru nu s-a schimbat în ultimii şase ani.
De asemenea, se precizează că nu este normal ca medicul şi asistenta să aibă spor de 55%, iar brancardierul, infirmiera şi îngrijitoarea de curăţenie să aibă un spor de 75%, în cadrul aceleiaşi secţii.
Conform reprezentanţilor sindicali, până acum au fost purtate mai multe runde de negocieri cu conducerea spitalului din Miercurea-Ciuc, inclusiv mediate de specialiştii Inspectoratului Teritorial de Muncă Harghita, dar care nu au avut niciun rezultat, motiv pentru care urmează o acţiune de pichetare a sediului Consiliului Judeţean.