Conferința „Tineretul în Perspectiva Mișcării Olimpice”, la Brașov

Publicat de Corina Muntean, 8 martie 2019, 20:09 / actualizat: 10 martie 2019, 14:44
La Brașov se desfășoară începând de vineri cea de-a treia ediție a conferinței internaționale „Tineretul in Perspectiva Miscarii Olimpice”.
La evenimentul organizat de Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane din cadrul Universității Transilvania din Brașov, participă reprezentanți ai facultăților cu profil sportiv din peste 20 de țări europene.
Ioan Turcu decan al Facultății de Educație Fizică și Sporturi Montane Brașov:
Este o conferinţă ştiinţifică. Avem peste 60 de lucrări, dintre care mai mult de jumătate din străinătate. Avem peste 10 ţări participante, cadre didactice universitare şi cercetători din Germania, Franţa, Croaţia, Serbia, Slovacia, Cehia, Portugalia, Moldova, Bulgaria.
Evenimentul este o carte de vizită pentru România, nu doar pentru judetul Braşov.
Prefectul judeţului Braşov, Marian Rasaliu:
Este foarte importantă această a treia ediţie a întâlnirii studenţilor la educaţie fizică şi sport. Este o întâlnire internaţională la care participă 20 de reprezentanţi din 20 de state. Este foarte bine că se întâmplă aici la Braşov, ne dorim din ce în ce mai multe evenimente. Sportul reprezintă viaţă şi nu orice viaţă, ci o viaţă sănătoasă, asta ne dorim pentru tinerii noştri.
La eveniment a fost prezent si ministrul Tineretului si Sportului Constantin Bogdan Matei:
Nu pot decât să mă bucur că iată şi astăzi avem parte de o nouă conferinţă în materie de educaţie şi sport şi sunt convins că materiale prezentate astăzi de fiecare profesor în parte vor contribui la progresul învăţământului şi la un progres în ceea ce înseamnă analizarea şi punerea în practică a tehnicilor sportului şi nu numai.
Mihai Cojocaru / Radio România Brașov FM
Transcriere audio: Mirela Rotar