Conferință regională de turism, la Târgu Mureș
Publicat de Rotar Mirela, 14 octombrie 2024, 12:38
Asociațiile de promovare a turismului din județele Mureș, Harghita și Covasna organizează, în perioada 17-18 octombrie, Conferința Regională de Turism.
Prima zi a conferinței se va desfășura la Palatul Culturii din Tg.Mureș, unde se vor dezbate teme legate de sustenabilitate, marketing și turism activ, în contextul tendințelor globale actuale.
În cea de-a doua zi a conferinței, Hotelul Privo va găzdui un atelier de gastronomie, urmat de o discuție intitulată „De la gătitul acasă și până la gastronomia contemporană”, alături de invitați de o notorietate internațională.
Reprezentantul organizatorilor, Dana Matic:
Este dedicată în primul rând antreprenorilor din turism, tuturor actorilor, de fapt, care au legătură cu turismul. Sunt invitați la conferință atât proprietari de hoteluri, pensiuni, manageri, angajați, restaurante, cât și asociații, fundatii, organizații nonguvernamentale care au legătură cu turismul, primari.
Conferința este la a treia ediție și se organizează, prin rotație, într-unul din cele trei județe partenere.
Autor: Raluca Creț