Conducerea PSD este reunită, la această oră, la Parlament
Publicat de MIRELA ROTAR, 24 septembrie 2018, 12:24
Este prima şedinţă după Comitetul Executiv de vineri, în care Liviu Dragnea a fost reconfirmat cu majoritate de voturi in funcţia de preşedinte al partidului.
Vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, unul dintre contestatarii lui Liviu Dragnea, a declarat înainte de începerea reuniunii, că angajamentele faţă de cetăţeni trebuie duse pînă la capăt, în paralel cu anumite acţiuni pe care ea le consideră legitime şi respectabile.
Gabriela Firea a precizat că semnatarii scrisorii critice la adresa lui Liviu Dragnea au pledat doar pentru îmbunătăţirea activităţii manageriale în PSD şi nu vizează persoane din partid.