Conducerea DSVSA Harghita a propus reverificarea zonelor de îngropare a animalelor în caz de focare de febră aftoasă

Publicat de Rotar Mirela, 1 aprilie 2025, 07:45
Directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita, dr. István Robert, a propus să se facă o reverificare a zonelor de îngropare stabilite de fiecare localitate, în caz de focare de boală, în contextul situaţiei epidemiologice de la nivel european legată de răspândirea virusului febrei aftoase.
Acesta a punctat că doreşte să tragă un semnal de alarmă pentru ca autorităţile să se pregătească în situaţia în care va fi nevoie de neutralizarea animalelor.
În şedinţa Colegiului Prefectural, șeful DSVSA a mai spus că, în perioada următoare, în colaborare cu IPJ Harghita, trebuie intensificate controalele în trafic şi a făcut apel la toate instituţiile care au ce mai mică suspiciune legată de transportul unor animale sau a produselor animale, să contacteze DSVSA.
Sursa: AGERPRES