Concursul de admitere în magistratură începe astăzi
Publicat de Rotar Mirela, 14 aprilie 2024, 10:56
1.107 candidați s-au înscris pentru 75 de posturi de judecători și 42 de posturi de procurori la concursul de admitere în magistratură, care a început astăzi.
Concursul se desfășoară la Universitatea „Nicolae Titulescu” din București, iar proba de azi, un test grilă de verificare a cunoștințelor juridice, este eliminatorie.
Concurenții care reușesc să o treacă vor susține în 11 mai proba scrisă la drept civil și drept procesual civil, iar în 12 mai proba scrisă de verificare a cunoștințelor la drept penal și drept procesual penal.
Ultima probă, cea a interviului, este programată în perioada 22-30 mai.
Sursa: RRA