Concurs pentru familii la Păltiniş

Publicat de radiomures, 2 august 2017, 12:51
Familiile sunt aşteptate, sâmbătă, la un concurs dedicat lor, în parcul de distracţii în aer liber din staţiunea Păltiniş.
Participanţii se vor întrece pe traseul de bicicletă, pe terenul de fotbal şi în alergare.
Summer Family Race va începe la ora 13,00 cu proba de bicicletă. O oră mai târziu e proba de alergare, iar la ora 15,00 vor începe meciurile de fotbal.
Familia câştigătoare va pleca acasă cu produse sportive.
Înscrierile la concurs se pot face şi în avans pe www.arenaplatos.ro.