Concurs național de educație de mediu „Nicio baterie la gunoi!”
Asociația Volens, cu sprijinul SisCoBat, anunță profesorii din grădinițe, școli și licee că se pot înscrie până pe 21 martie în acest proiect care, an de an, stabilește recorduri la colectarea deșeurilor de baterii și acumulatori în unitățile de învățâmânt.

Publicat de APETRI MARGARETA, 5 martie 2025, 13:49
Competiția, ajunsă la ediția a VI-a, acordă 12 premii, pentru cantitățile colectate și pentru impactul acțiunilor de comunicare și conștientizare, iar câștigătorii primesc echipamente educaționale și materiale didactice pentru unitatea de învățământ.
Premiile sunt cumulative, o școală poate câștiga atât la campania de mobilizare a comunității, cât și la cantitatea de baterii colectate, spune directoarea programului, Alexandra Arnăutu:
„Sunt 12 premii care vizează atât cantitatea – de exemplu este premiul Cel mai bun start la colectare – se premiază unitatea școlară care a strâns cea mai mare cantitate de baterii până pe 30 mai. Apoi, cea mai mare cantitate de baterii colectate în incinta școlii până în luna noiembrie, se premiază 6 echipe, cele care au colectat minimum 80 de kilograme, pentru cele mai inspirate campanii de mobilizare a comunității se acordă cinci premii.”
La ediția precedentă a proiectului național „Nicio baterie la gunoi!”, o singură școală a reușit să colecteze aproape 500 kg de baterii și acumulatori uzați.
În ultimii 4 ani, 12.000 de kilograme de astfel de deșeuri toxice au fost reciclate prin acest proiect.
Autor: Valeriu Russu