Concurs multicultural pentru elevi
Publicat de MIRELA ROTAR, 27 martie 2019, 14:04
Concursul național „Diversitatea – O Şansă în plus pentru viitor” a ajuns la ediția a XIII-a. Faza județeană va avea loc pe 25 aprilie în Mureș, iar faza națională este programată în luna mai la Deva, județul Hunedoara.
La competiția derulată de Ministerul Educaţiei Naționale, în parteneriat cu Asociaţia “Divers”, elevii din toată țara sunt invitați să formeze echipe multiculturale. Aceștia trebuie să se înscrie la concurs până în data de 8 aprilie:
Președintele Asociației Divers, Koreck Mária:
Participă echipe de câte 5 elevi, între 10 și 16 ani, fete și băieți, la care minim două etnii trebuie să fie reprezentate. Concursul are două provocări, una creativ-artistică în care echipa trebuie să prezinte cum văd ei sau ce înțeleg ei prin diversitate. La faza națională au și probă de teorie, din istoria minorităților, educație civică și cuvinte de bază din limbile minorităților naționale din România.
Toate evoluțiile echipelor din județe vor fi înregistrate, iar filmările vor fi evaluate de un juriu național, a explicat Koreck Mária.
Aceasta a precizat că anul trecut județul Mureș nu a avut reprezentant la faza națională, însă cu doi ani în urmă un echipaj mureșean a câștigat competiția.
Pentru înscrieri și informații suplimentare poate fi contactată Koreck Mária la telefon 0722 318 605 sau adresa de e-mail office@divers.org.ro, pe site-ul www.divers.org.ro, iar toți cei interesați să participe la concurs sunt rugați să ia urgent legătura cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș.
Valeriu Russu