Concurs de sănii la Păltiniş

Publicat de radiomures, 2 ianuarie 2015, 14:08
Este primul concurs de sănii din acest an, din judeţul Sibiu, şi va avea loc mâine, de la ora 12,00, în staţiunea Păltiniş, la complexul de pârtii Arena Platoş, au anunţat organizatorii.Participarea la concurs este gratuită.
Cine nu are sanie, poate să închirieze una chiar de lângă pârtia unde va avea loc concursul, contra sumei de 10 lei, pentru două ore, sau 25 de lei, pentru o zi întreagă.
Stratul de zăpadă măsura, azi, 51 de centimetri în staţiunea Păltiniş, situată la cea mai mare altitudine din România, 1.442 de metri, în Munţii Cindrel.
Cel mai mare strat de zăpadă din judeţul Sibiu şi din România, 118 centimetri, se înregistrează însă în zona turistică, Bâlea Lac, situată la peste 2.000 de metri altitudine, în Munţii Făgăraş.
Agerpres
sursa foto: oradesibiu.ro