Concurs de pescuit pentru tineri și studenți
Publicat de radiomures, 19 septembrie 2016, 14:00
Casa de Cultură a Studenților Tîrgu Mureș organizează vineri, 30 septembrie, a 10-a ediție a Concursului de Pescuit „Fir Întins”. Acesta se va desfășura pe Lacul Voivodeni.
Concursul este dedicat atât tinerilor cât şi studenților, cu vârsta între 18 și 35 de ani.
Obiectivul principal al competiției este apropierea de natură, oferindu-le alternative de petrecere a timpului liber, precum și momente recreative și de relaxare.
După terminarea concursului va avea loc cântărirea peștilor, afișarea rezultatelor și premierea câștigătorilor cu diplome și materiale specifice de pescuit.
Data limită pentru înscrieri este 28 septembrie.
Regulamentul și fișa de înscriere a concursului pot fi solicitate printr-un e-mail cu subiectul – „Concurs de pescuit” la adresa ccs.targumures@mts.ro sau direct la sediul CCS Mureș.
Programul concursului:
ora 8,30 – întâlnirea participanților la lac (localitatea Voivodeni)
ora 9,30 – tragerea la sorți – intrarea în standuri și pregătirea
ora 10,00 – începe pescuitul
ora 13,00 – încetarea pescuitului
Cântărirea – ora 13,30 – afișarea rezultatelor
Premierea – ora 14,00
Condiție de participare: student sau persoană până în 35 de ani.
Înscrierea și participarea sunt GRATUITE.
Relații la tel.: 0265.216066
Se va pleca la ora 800 din parcarea Casei de Cultură a Studenților Tg.Mureș, iar întâlnirea participanților la Lacul Voivodeni va avea loc la orele 830 dimineața. Pescarii își vor arunca undițele în apă începând cu ora 1000 dimineața timp de 180 de minute. După efectuarea tragerii la sorți, care va avea loc la ora 930, concurenții ocupă locurile la stand și au la dispoziție aproape 30 de minute timp de pregătire, în care sunt permise: pregătirea uneltelor și a accesoriilor de pescuit, pregătirea nadelor și a momelilor, sondarea apei cu undițele de care dispune concurentul, orice altă activitate în vederea organizării locului de pescuit.
Rodica Boariu