Concurs de bikini pe schiuri şi plăci de snowboard, în staţiunea Păltiniş

Publicat de radiomures, 16 februarie 2017, 19:00
Cele mai frumoase femei care schiază sau folosesc plăci de snowboard sunt invitate în 5 martie, pe pârtiile din staţiunea Păltiniş, doar în costume de baie, la concursul Bikini Race, potrivit unui comunicat de presă remis azi.
‘Marele premiu pentru câştigătoarea Bikini Race este o excursie all-inclusive la surf, în Tenerife’, se arată în comunicat.
Concursul va fi compus din trei probe. Fiecare concurentă va trebui să treacă printr-o probă de slalom, schi sau snowboard, contracronometru. Apoi, concurentele vor participa la proba de aruncare la ţintă, iar proba finală va fi parcurgerea unui traseu, o probă unde se va puncta şi timpul obţinut de fiecare concurentă, dar şi impresia artistică.
Pe traseu vor fi amplasate mai multe elemente sau obstacole.