Concerte şi evenimente Radio România
Publicat de radiomures, 7 iunie 2017, 22:12
Gilberto Acen Ortega în concert, alături de Big Band-ul Radio
Joi, 8 iunie, de la ora 19:00, Big Band-ul Radio propune un nou concert pe ritmuri de jazz latino-american la Sala Radio, avându-l ca invitat pe muzicianul de origine cubaneză Gilberto Acen Ortega, sub bagheta dirijorului Ionel Tudor. Evenimentul va fi prezentat de Florian Lungu.
Originar din Havana, Gilberto Acen Ortega a început studiile de percuţie la vâsta de 8 ani, sub îndrumarea profesorilor J. Luis Quintana, Roberto Hernandes Acea şi David Ortega Stuart. Şi-a început cariera muzicală la 16 ani, cântând alături de mai multe formaţii de muzică populară cubaneză şi în orchestra armatei. A susţinut numeroase turnee în America de Sud, Europa, Statele Unite şi Asia. În 2004, Gilberto a participat la un festival de jazz la Havana unde, împreună cu formaţia în care activa la acel moment, a câştigat locul I pentru cea mai bună interpretare.
Până în 2006 a fost membru al formaţiei Azucar Negra. A venit în România în urmă cu aproape 10 ani. A cântat alături de Analia Selis, Andrei Tudor, Ionel Tudor Band, Mandinga, Ştefan Bănică, Horia Brenciu, Connect-R, Alex Velea, Bosquito, Pepe şi Andra. Face parte din formaţia Ekue Band, alături de carte a concertat în Canada, Mexic, Japonia, Belgia, Olanda, Anglia, Norvegia, Suedia, Franţa, Polonia, Italia, Elveţia, iar cu Balako – grup alcătuit din muzicieni români şi cubanezi, a participat la prestigiosul Festival de jazz de la Montreux.
Concertul este dedicat campaniei Auzul e un dar. Nu-l ignora!, susţinută de Radio România şi Televiziunea Română şi iniţiată de Asociaţia Audiologilor din România, cu scopul de a atrage atenţia asupra necesităţii unui program de screening auditiv naţional în rândul nou-născuţilor din România.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.
*
Piazzolla, din nou la Sala Radio
Vineri, 9 iunie, ora 19:00, Orchestra Naţională Radio propune un concert inedit la Sala Radio, la graniţa între simfonic, jazz şi ritmuri de tango argentinian, avându-l ca invitat special pe unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi saxofonişti de origine greacă, Theodore Kerkezos.
La pupitrul dirijoral se va afla Julien Salemkour, asistent, între 2000 şi 2012, al celebrului Daniel Barenboim la Opera de Stat din Berlin, o prezenţă familiară publicului de la Sala Radio, datorită colaborărilor sale frecvente cu Orchestrele şi Corurile Radio.
Programul serii va debuta cu piesa Tango Suite, semnată de celebrul compozitor argentinian Astor Piazzolla, creatorul unui nou gen muzical în America Latină, nueva tango, care combină folclorul argentinian, muzica clasică şi jazz-ul. Piesa va fi interpretată într-un aranjament orchestral semnat de Theodore Kerkezos. Pe afişul serii se va afla şi Simfonia nr. 7 în re minor, op. 70, de A. Dvořák.
Format la Conservatorul din Atena, saxofonistul Theodore Kerkezos şi-a continuat studiile în Franţa cu Daniel Deffayet şi Jean Marie Londeix, a concertat alături de orchestre de prestigiu din întreaga lume, a primit distincţia Honorary Doctor of Musical Arts din partea IAACC/UNESCO şi a cântat împreună cu nume de referinţă ale scenei muzicale internaţionale, ca Yuri Bashmet, Vladimir Fedoseyev, Michael Nyman sau Yuri Simonov.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.
*
Street Art Muzical – Clasic VIP în parcurile bucureştene
Muzica clasică poate fi pe gustul tuturor atunci când este cântată cu bucurie în spaţii convenţionale sau chiar neconvenţionale, poate oferi momente de relaxare, dar, mai ales, poate atrage şi publicul care ajunge mai rar în sălile de concert. Acesta este mesajul proiectului Street Art Muzical, a cărui etapă cu flaut şi pian va avea loc pe 10 şi 11 iunie în foişoarele din parcurile Bazilescu (10 iunie, ora 11:00), Herăstrău (10 iunie, ora 17:00) şi Cişmigiu (11 iunie, ora 17:00).
Copii, părinţi şi bunici vor petrece momente de neuitat, în care călătorii atractive prin diferite epoci şi genuri muzicale le vor însoţi plimbarea sau joaca. În parcuri vor avea loc trei recitaluri extraordinare susţinute de doi artişti de talie internaţională: flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianistul Horia Mihail.
Spectatorii din vor avea astfel prilejul extraordinar de a auzi gratuit, în aer liber, sunetul unui instrument extraordinar: flautul de aur Muramatsu. Instrumentul “miraculos” este realizat de prima companie din Japonia care a început să creeze flaute pentru profesionişti, încă de la începutul secolului XX. Muramatsu, astăzi un Rolls Royce al flautelor pe plan mondial, confecţionează numai instrumente de o valoare extraordinară, din argint, aur de diferite karate sau platină. Instrumentul devine o adevărată operă de artă, atât din punct de vedere estetic, cât şi din cel al performanţelor sonore, fiecare deţinător de flaut Muramatsu trecând printr-un riguros proces de selecţie al instrumentului potrivit.
Pentru un solist de talie internaţională, care cântă pe importante scene ale ţării şi ale lumii, cu apariţii discografice în număr impresionant şi câştigător al multor competiţii internaţionale, aşa cum este Ion Bogdan Ştefănescu, experienţa de a cânta cu astfel de prilejuri a fost întotdeauna una foarte plăcută: „A fost o experienţă incredibilă. După toate sondajele mass media, muzica clasică nu are nicio şansă şi totuşi sute de oameni se adună pentru a ne asculta. Reacţia lor şi a copiilor care au stat smirnă, aşezaţi în jurul nostru de parcă ar fi vrut să ne ia locul, dovedeşte faptul că românii iubesc această muzică. Parcă ar fi ceva genetic, şi-o doresc, vor să aibă acces la tot ceea ce ţine de frumos”.
Producător: Asociaţia Culturală Accendo; Coproducători: Radio România, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, ARCUB, Primăria Sector 1, Radio România Bucureşti FM; Partener unic: BRD – Groupe Société Générale. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Media Trust, România TV, Caţavencii, Observator Cultural, Zile şi Nopţi, Liternet, Bussines Review, Revista Cariere, agentiadecarte.ro, Domeniile Ostrov.