Concert Regal dedicat Zilei Regalității în România
Publicat de Rotar Mirela, 8 mai 2023, 19:29
Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai Orchestra Națională Radio propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai – sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.
Vineri, 12 mai 2023 (de la 19.00), concertul regal va aduce la Sala Radio doi invitați speciali: dirijorul spaniol Antonio Méndez – care a atras atenția internațională ca laureat al prestigiosului Concurs Malko de dirijat de la Copenhaga (în 2012) și pianista Luiza Borac, laureată cu peste 50 de premii internaționale și unul dintre cei mai activi promotori ai muzicii lui George Enescu în străinătate.
Luiza Borac va interpreta de această dată la București Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră semnat de Rachmaninov, de la a cărui naștere se împlinesc 150 de ani, întregul mapamond aniversând în 2023 „Anul Internațional Rachmaninov”. În acest an, pianista a cântat aceeași lucrare în cadrul unei producții aniversare de 9 concerte-serie cu Orchestra Gewandhaus, la Opera din Leipzig.
În stagiunea 1909-1910, ca urmare a tulburărilor politice produse de revoluția rusă, Rachmaninov a părăsit pământul european pentru cel american. A primit oferta de a colabora cu Boston Symphony Orchestra, în dublă calitate de pianist și dirijor. Cu acest prilej, a creat și Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, o lucrare menită a-l pune în valoare în mod egal în ipostaza de compozitor și de pianist. O seară la care probabil oricare meloman ar fie dorit să fie prezent este cea de-a doua interpretare a noului concert de pian (ianuarie 1910): Rachmaninov a fost aplaudat ca solist, alături de Filarmonica din New York, diirjată de nimeni altul decât Gustav Mahler.
În mod tradițional, seara de la Sala Radio se va deschide cu Imnul Regal (E. Hübsch) și în partea a doua veți asculta Simfonia nr. 1 de Brahms.
În ultimii ani, dirijorul spaniol Antonio Méndez s-a bucurat de un mare succes la pupitrul unor orchestre precum Tonhalle-
Orchester Zürich, Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks, Mahler Chamber Orchestra, Rotterdam Philharmonic Orchestra, Danish National Symphony Orchestra, Orchestre Philharmonique du Luxembourg ș.a. Printre cele mai importante momente din cariera sa se numără debutul cu Orchestre National Bordeaux Aquitaine și Orchestra Filarmonicii din Hangzhou, precum și turneul cu Orchestre de Chambre de Paris în Insulele Canare.
Pe parcursul stagiunilor recente, a colaborat cu ansambluri ca Wiener Symphoniker, Konzerthausorchester Berlin, Staatskapelle Dresden, BBC Philharmonic, Orchestra Filarmonicii din Helsinki, Orchestre de Chambre de Lausanne, Orchestra Națională Rusă, New Japan Philharmonic etc. Pasionat și de operă, a dirijat Ariadne auf Naxos la Festivalul de Muzică din Insulele Canare, Lucia di Lammermoor la Opera din Palma de Mallorca și L’Elisir d’Amore la Opera din Tenerife. A deținut funcția de dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Tenerife din stagiunea 2018/19 până în 2020/21.
Antonio Méndez a atras atenția internațională ca laureat al prestigiosului Concurs Malko de dirijat de la Copenhaga – în 2012. Născut în 1984 în Palma de Mallorca, și-a început studiile muzicale la Conservatori Professional de Música de Mallorca la pian și vioară. De asemenea, a urmat cursurile Real Conservatorio Superior de Música de Madrid pentru a studia compoziția și dirijatul. Din 2007 locuiește în Germania, unde și-a completat formarea de dirijor la Universität der Künste Berlin și la Hochschule für Musik „Franz Liszt” – Weimar.
Luiza Borac, artist premiat de BBC, descrisă ca fiind o pianistă cu „o mare bogăție de nuanțe”, a interpretat și a înregistrat cu succes la nivel internațional premiere mondiale de Robert Schumann, George Enescu (Concertul pentru pian), Dinu Lipatti, Marcel Mihalovici, György Kurtàg și Constantin Silvestri. A cântat în săli de concert prestigioase din întreaga lume, printre care Carnegie Hall New York, Walt Disney Hall Los Angeles, Concertgebouw Amsterdam, Köln Philharmonie și Barbican Centre Londra, alături de orchestre ca Academy-of-Saint-Martin-in-the-Fields, Netherlands Philharmonic Orchestra, WDR Köln și altele.
Luiza Borac a absolvit Universitatea Națională de Muzică București și s-a perfecționat apoi la Academia de Muzică și Teatru din Hanovra. În anul 2013 a lansat albumul cu lucrări pentru pian de Dinu Lipatti, alături de orchestra Academiei St-Martin-in-the-Fields, înregistrare ce a obținut 5 stele de la BBC Music Magazine și 18 stele de la Piano News.
Luiza Borac a obținut peste 50 de premii și distincții. A fost laureată cu Premiul I al Concursului Internațional de Pian Edvard Grieg Competition, unde a primit, de asemenea, și Premiul Publicului, este câștigătoare a Premiului I al Concursului de pian Mendelssohn – Berlin, câștigătoare a Premiului II și a medaliei de argint la Concursul Internațional de Pian Gina Bachauer din Salt Lake City ș.a.
Cel mai recent album al ei – 2021 – cu interpretarea în premieră mondială a lui George Enescu (Concertul pentru pian), Constantin Silvestri (integrala lucrărilor pentru pian) și György Kurtàg a obținut 2 nominalizări: pentru International Classical Music Awards și pentru Opus Klassik, la categoria „Instrumentist al anului”.
În calitate de promotoare a artiștilor de sex feminin, Luiza Borac a dedicat o activitate unică și foarte apreciată la nivel european lui Alice Herz-Sommer, cea mai în vârstă pianistă din lume, pe care a cunoscut-o personal, și Clarei Schumann – pentru cea de-a 200-a aniversare a acesteia. Fiind unul dintre primii laureați ai Premiului Dorothea-Erxleben (numit după prima femeie licențiată în medicină din lume), Luiza Borac a prezentat în premieră, înregistrat și interpretat în concerte un număr mare de lucrări scrise de femei compozitoare.
Un adevărat vizionar în construirea de punți culturale și în a face muzica clasică mai accesibilă publicului tânăr, Luiza a organizat conferințe muzicale în întreaga lume, cu programe precum „Music-in-our-Schools” la Fundația Gina Bachauer – al doilea cel mai mare concurs internațional de pian din SUA, unde Luiza a câștigat medalia de argint.
Singurul pianist care a înregistrat integral muzica pentru pian a celor mai importanți 3 compozitori români – George Enescu, Dinu Lipatti și Constantin Silvestri, Luiza Borac a fost descrisă ca fiind „cel mai mare exponent în viață al muzicii de pian a compatriotului său – George Enescu”. Luiza Borac este artist Steinway din 1998 și a fost inclusă pe Steinway Wall of Fame.
Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.
Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro – şi în librăriile Cărtureşti. Biletele și abonamentele achiziționate până la data de 1 mai 2023 prin iabilet.ro rămân valabile.