Concert extraordinar al orchestrei UMFST Târgu Mureş
Publicat de Rotar Mirela, 11 septembrie 2024, 14:00 / actualizat: 12 septembrie 2024, 17:17
Evenimentul, programat în această seară, se încadrează în seria dedicată promovării concertului extraordinar ce va fi susţinut de Filarmonica de Stat pe 8 noiembrie, la Viena, în Sala de Aur.
Acesta marchează cele 60 de zile rămase până la concertul extraordinar al Filarmonicii Târgu Mureș la Viena.
Orchestra UMFST va cânta la recepţia organizată înaintea evenimentului de la Viena, spune pentru Radio Tg.Mureș reprezentantul Asociaţiei Iunona, Ovidiu Maior:
Noi, Asociaţia pentru Dezvoltare Iunona, în calitate de organizatori ai concertului, subliniem astfel colaborarea pe care o avem cu UMFST. Universitatea va fi reprezentată la Viena la recepţia organizată înaintea concertului (n.r. Filarmonicii de Stat Tg.Mureș). Orchestra UMFST va fi prezentă cu un program la o recepţie la care participă reprezentanţi ai Ambasadei, ai Centrului cultural, ai vieţii culturale şi administrative din Viena. Este un networking pe care îl punem la dipoziţia partenerilor noştri.
Evenimentul va avea loc de la ora 19.00, în Sala Festivă UMFST, în prezența tuturor partenerilor concertului, ocazie cu care Orchestra Universității va susține un program de muzică clasică, într-un cadru deosebit.
Reamintim că pe 8 noiembrie, pentru prima dată în istoria sa, Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu Mureș va evolua pe scena celei mai cunoscute săli de concerte din Europa, Sala de Aur – MusikVerein din Viena.
Autor: Sanda Vițelar