Complexul Weekend din Târgu Mureş şi Lacul Ursu din Sovata, deschise de astăzi
Publicat de Rotar Mirela, 21 iunie 2024, 14:00 / actualizat: 22 iunie 2024, 9:03
În această dimineaţă, de la ora 10.00 s-a deschis Lacul Ursu din Sovata, temeperatura apei fiind una record de 45 de grade la 2 m.
Programul de funcţionare este zilnic, între orele 10.00 şi 18.00 iar preţul unui bilet pentru adulţi este de 50 de lei.
Aflăm detalii de la Robert Fulop Nagy, Director pentru operațiuni al SC Balneoclimaterica SRL:
Anul acesta am măsurat temperatura maximă la 2 metri pe mijlocul lacului, la 45,1 grade ceea ce nu s-a întâmplat din 2010, adică de 14 ani. Preţul pentru un adult este de 50 de lei iar pentru copii, 40 lei. Şezlongurile se pot închiria pentru întreaga zi cu 35 de lei.
Tot începând de astăzi s-a deschis şi Complexul de Agrement Weekend, unde deocamdată accesul este liber.
Explică directorul adjunct al Centrului de Cultură, Artă şi Agrement Târgu Mureş, Matyasi Levente:
Preţurile sunt aceleaşi de anul trecut, respectiv 20 de adulţi, 10 lei copii şi pensionari. Pentru târgumureşeni se aplică o reducere de 25%. Primele 10 zile, două săptămâni accesul este gratuit, urmând ca în primele zile din iulie să introducem taxarea.
Şi Ştrandul municipal din Sfântu Gheorghe, care dispune de cinci bazine de diferite dimensiuni cu apă încălzită, se deschide pentru public începând de azi.
Acesta va fi deschis zilnic, între orele 9-20, până în luna septembrie, dacă vremea va fi favorabilă.
Autor: Sanda Viţelar