Competiţie de proiecte şi idei de afaceri încadrul Startup Week de la Sfântu Gheorghe
Publicat de radiomures, 7 octombrie 2017, 16:03
Asociaţia Junior Business Club din Sfântu Gheorghe organizează, luna acesta, o competiţie de proiecte şi idei de afaceri, oferindu-le tinerilor antreprenori posibilitatea de a le prezenta public şi de a găsi, astfel, potenţiali finanţatori sau parteneri pentru materializarea ideilor.
Cei care doresc se pot înscrie în concurs până pe data de 12 octombrie. Opt dintre acestea vor intra în finală şi vor fi prezentate pe data de 18 octombrie, la sediul Universităţii Babeş-Bolyai din Sfântu Gheorghe, unui juriu format din oameni de afaceri, consilieri financiari şi contabili.
Organizatorii au pregătit mai multe premii, printre care un program de training de 3 zile, un Startup Tour la Budapesta, posibilitatea de a participa la alte competiţii pentru startup-uri, precum şi un sejur de pentru două persoane la un hotel din staţiunea Balvanyos.
Competiţia se va desfăşura în cadrul Saint George Startup Week, ce va avea loc în perioada 16-20 octombrie la Sfântu Gheorghe, manifestare care îşi propune să reunească antreprenori din toate domeniile de activitate din judeţul Covasna şi nu numai.