Compania aeriană Ryanair va anula în perioada noiembrie – martie alte 18.000 de zboruri

Publicat de radiomures, 27 septembrie 2017, 19:34
Compania aeriană irlandeză Ryanair anunţă că va anula alte 18.000 de curse în perioada noiembrie – martie. Peste 30 rute au fost suspendate. Compania aeriană, cea mai mare după numărul său de pasageri, a negat că ar avea o lipsă de piloţi. Compania a menţionat că a decis să-şi ajusteze programul de iarnă şi să opereze mai puţine curse aeriene, pentru a elimina riscul altor anulări de zboruri. Compania aeriană a precizat că mai puţin de 400.000 de pasageri vor fi afectaţi. Fiecare dintre aceştia ar trebui să primească astăzi o notificare prin email prin care li se prezintă alternative la zbor sau rambursări ale costului biletelor, dar şi un voucher de călătorie. Săptămâna trecută, directorul executiv al companiei, Michael O’Leary, a admis existenţa unor eşecuri semnificative de management în cadrul companiei. Compania a insistat că acea lipsă de piloţi a fost cauza unor programări defectuoase de concediu. Potrivit unor surse din interior, însă, mulţi piloţi ar fi plecat la alte companii aeriene, relatează corespondentul BBC.