Comitetul Național pentru situații de Urgență va adopta o decizie cu privire la organizarea evenimentelor private pe terase
Publicat de Corina Muntean, 30 iulie 2020, 19:39
Comitetul Național pentru situații de Urgență va adopta astăzi sau mâine o decizie cu privire la organizarea evenimentelor private pe terase, a anunțat premierul Ludovic Orban, astăzi la Mediaș.
Ludovic Orban:
Vom analiza în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență și vom decide asupra acestui subiect. Astăzi, cel târziu mâine. Așteptăm propunerea de hotărâre. E grupul de suport care pregătește hotărârea, o analizăm, mai consultăm alți specialiști. Fie în seara asta, fie în cursul zilei de mâine, vom adopta o decizie.
Guvernul a inclus ieri, în hotărârea care reglementează starea de alertă, posibilitatea de limitare a programului teraselor și a numărului de clienți în funcție de evoluția locală a epidemiei. Deciziile pot fi luate de comitetele județene pentru situații de urgență.