Comisiile reunite au aprobat plata sporurilor la nivelul anului 2016 pentru personalul medical
Publicat de radiomures, 31 octombrie 2016, 20:00
De asemenea s-a aprobat și majorarea din data de 1 decembrie cu 25% a salariului de bază de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al CNAS.
Amendamentul a fost votat în unanimitate în comisiile reunite de Buget şi Muncă, parlamentarii PNL fiind însă absenţi.
De altfel, fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, luni, că PSD-ul îşi face în acest fel imagine pentru alegeri, precizând că nu există resurse financiare suficiente care să permită plata bonusurilor la nivelul anului 2016.
Amendamentele urmează a fi votate în plenul Parlamentului.