Comisie de Dialog Social pe problema UMF.
Publicat de radiomures, 15 martie 2012, 00:00
Este ceea ce solicită sindicaliştii mureşeni.
Ei au înaintat astăzi o solicitare prefectului de Mureş, Marius Paşcan, de convocare a Comisiei de Dialog Social, în prezenţa ministrului Educaţiei, Cătălin Baba, şi a premierului Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat preşedintele CNSLR Frăţia Mureş, Călin Cociş.
Iniţiativa acestei întâlniri a venit la propunerea Sindicatului din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş.
Pe de altă parte, confederaţiile sindicale au hotărât să reia dialogul social la nivel de prefecturi, în urma semnalelor date de noul Guvern de disponibilitate la discuţii şi negocieri, a precizat preşedintele CNSLR-Frăţia Mureş, Călin Cociş.
.
Adela Moldovan