Comisia parlamentară de Cod Electoral are programată astăzi o nouă şedinţă
Publicat de radiomures, 10 martie 2015, 10:41
Se urmărește acordarea unui vot final asupra iniţiativelor legislative cu privire la alegerile locale, înfiinţarea partidelor politice, finanţarea activităţii acestora şi a campaniilor electorale.
Documentele au fost adoptate pe articole de comisie săptămâna trecută.
La şedinţa de astăzi se aşteaptă şi prezentarea unui material din partea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, care ar trebui să ofere, între altele, un răspuns la propunerea Comisiei de introducere în Codul Electoral a unei prevederi privind un sistem informatic de verificare a prezenţei la urne, pentru eliminarea votului multiplu.
Rador
Foto: www.telegrafonline.ro