Comisia de disciplină a Liceului Petru Maior din Reghin analizează cazul a doi elevi care au intrat la ore sub influența băuturilor alcoolice

Publicat de Corina Muntean, 4 octombrie 2018, 12:32 / actualizat: 7 octombrie 2018, 12:58
Incidentul s-a petrecut zilele trecute, iar elevii au revenit între timp la școală, deși atunci, pe loc, profesorii au chemat salvarea fiindcă unuia dintre ei i s-a făcut rău.
Directorul adjunct al Liceului Petru Maior, prof. Marta Crișan:
S-au luat măsurile imediate, adică s-a intervenit să anunţăm familia, copiii au fost scoşi de la ore, unul dintre ei a doua zi a venit şi nu a fost nicio problemă. Ieri dimineaţă a venit şi cel de-al doilea. Oricum, ei intră în discuţie în Comisia de disciplină a şcolii. Consumul nu a fost în şcoală, a fost în afara şcolii, doar că ei au intrat în perimetrul şcolii sub influenţa alcoolului.”
La școală au fost chemați și părinții copiilor, iar unul dintre ei a recunoscut că are acasă băuturi alcoolice ca cele pe care elevii le-ar fi consumat. Se pare că aceștia ar fi băut împreună într-un magazin din apropiere după care, la ora 8 au intrat la cursuri.
În prima pauză un profesor a observat starea elevilor și a alertat conducerea școlii, care la rândul ei a chemat salvarea și a anunțat părinții despre incident.
Marcela German