Comisarii ANPC vor controla firmele producătoare de gheaţă din întreaga ţară

Publicat de radiomures, 15 mai 2018, 18:31
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va controla firmele care produc gheaţă din întreaga ţară, după ce, în urma unui control recent, comisarii au descoperit numeroase probleme la mai multe dintre ele.
Potrivit Preşedintelui ANPC, Marius Pîrvu, din analiza mostrelor reiese faptul că gheaţa era infectată cu E. coli sau cu alte bacterii.
Am avut un control şi în zona Prahova. Practic, numărul total de germeni care a fost determinat este de 43 faţă de o limită prevăzută de 20. Am găsit bacterii coliforme – prevăzut 0, determinat 266. Spre surprinderea mea, astăzi de dimineaţă, într-una din probe am găsit şi E. coli.”
În urma controalelor comisarilor de la ANPC, aproape două tone de cuburi de gheaţă au fost oprite temporar de la comercializare, iar alte peste cinci mii de pungi cu cuburi de gheaţă au fost scoase de pe rafturile marilor magazine.