Colindătorii din Mureş pot câștiga şi câte 800 de lei în perioada sărbătorilor
Publicat de Stan Lucian, 30 decembrie 2024, 14:55
În trecut, colidătorilor li se ofereau drept răsplată pentru urări plăcinte, nuci, cozonaci, colaci, cârnați, friptură sau un pahar de vin ori de tărie.
Astăzi însă, colindătorii primesc doar bani, iar tradiția românească a colindatului a devenit una financiară.
Suma vehiculată depinde atât de numărul colindătorilor și vârsta lor, cât şi de locurile prin care ajung să colinde.
Cei mai mici cu vârste de 10 -12 ani par a fi cei mai câştigaţi, aflăm de la reporterul Radio Tg.Mureș, Sanda Vițelar:
Adolescenţii au avantajul de a merge şi în alte localităţi, unii din ei preferând zona rurală unde spun că se câştigă mai bine:
Sumele de bani pe care le primesc colindătorii pot varia și în funcție de gradul de rudenie sau de prietenie cu cei pe care îi colindă.
Astfel, pentru necunoscuţi se oferă – de regulă – câte 5 lei de copil, iar pentru cei cunoscuţi, de la 10 lei în sus.
Autor: Sanda Vițelar