Colegiul „Unirea” din Brașov intră în reabilitare
Publicat de radiomures, 14 mai 2015, 13:33
Lucrările vor demara în această vară iar investiția include și amenajarea unui lift exterior.
Clădirea în care funcționează reputatul colegiu brașovean a fost ridicată în anul 1897 și este una dintre clădirile de patrimoniu ale Brașovului. În perioada celor două războaie mondiale, clădirea a fost folosită pe post de spital, dar și de lagăr de prizonieri.
Corpul A al Colegiului Național „Unirea” va intrat într-un proces de reabilitare totală, în această vară, iar pe lângă lucrările de consolidare și reparații, proiectul include și amenajarea un lift exterior de sticlă, care să faciliteze în special accesul persoanelor cu dizabilități către etajele superioare. Totodată, se vor înlocui ferestrele cu tâmplărie din lemn stratificat cu geamuri termopan, și se va izola pardoseala parterului dar și a tavanului de la ultimul etaj și de asemenea vor fi schimbate instalațiile sanitare. Datorită zidurilor groase, caracteristice clădirilor ridicate acum mai bine de 100 de ani, Colegiul nu are nevoie de izolare exterioară.
Municipalitatea intenționează ca pe perioada vacanței de vară să reabiliteze sălile de clasă, pentru a nu afecta procesul de învățământ din următorul an școlar, dat fiind faptul că lucrările de reabilitare a Colegiului vor dura 12 luni, investiția ajungând la 9 milioane de lei.
Vali Blajovan
Foto: www.lideriidemaine.afafci.ro