Colegiul Medicilor trebuie să se pronunţe în cazul decesului lui Ioan Gyuri Pascu

Publicat de radiomures, 29 septembrie 2016, 13:16
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat azi că în cazul decesului artistului Ioan Gyuri Pascu a fost întocmit un raport medical ce va fi înaintat spre analiză Colegiului Medicilor pentru a se pronunţa pe toate aspectele.
El a admis că sunt suspiciuni că anumite aspecte nu au fost privite corect, dar a precizat că ele trebuie stabilite de către Colegiul Medicilor.
El a precizat că medicul de la prima ambulanţă a luat decizia să nu facă EKG şi va trebui să răspundă în faţa Colegiului Medicilor.
Potrivit lui Arafat, clasificarea intervenţiei ambulanţei a fost corectă, prima fiind de cod verde, iar a doua de cod roşu şi a intervenit SMURD care era mai aproape.