Colaborare între DSP Harghita şi liderii romilor, pentru vaccinarea copiilor din comunităţile izolate

Publicat de radiomures, 21 august 2017, 14:47
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică şi liderii romilor din Harghita colaborează pentru identificarea şi vaccinarea copiilor din comunităţile izolate.
Directoarea DSP Harghita, dr. Tar Gyongyi, a declarat pentru AGERPRES, că au avut loc consultări cu liderii Partidei Romilor, dar şi cu consilierul pe probleme de romi al Prefecturii şi se lucrează la identificarea comunităţilor izolate, unde există copii nevaccinaţi, precum şi pentru convingerea părinţilor că este nevoie de imunizarea copiilor.
Aceasta a punctat faptul că în comunităţile respective există foarte multe prejudecăţi şi părinţii trebuie să conştientizeze că vaccinul este gratuit şi este în interesul copiilor.
Acoperirea vaccinală din Harghita este ‘una dintre cele mai bune din ţară’, de peste 80 la sută.