Codul Administrativ a fost încălcat la numirea unor prefecţi, susține un lider PSD
Publicat de Corina Muntean, 20 decembrie 2019, 15:29
Secretarul general adjunct al PSD, deputatul Daniel Suciu, fost vicepremier în Guvernul Dăncilă, a declarat azi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Bistriţa, că, în cazul numirii unor prefecţi de către noul Guvern, ar fi fost încălcat Codul Administrativ.
Potrivit lui Suciu, PSD va prezenta, săptămâna viitoare, o situaţie cu numirile de prefecţi care ar fi în afara legii, printre care şi cazul noului prefect de Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, fost prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PNL.
Deputatul PSD Daniel Suciu a precizat că, până la această dată, ar fi vorba despre opt numiri de prefect care nu ar respecta Codul Administrativ, dar şi că analiza nu este finalizată.