Cod portocaliu de ploi în sud-vestul ţării
Publicat de radiomures, 27 iulie 2014, 12:24
De la ora 18:00, judeţele Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea intră sub cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, iar în alte nouă judeţe din aceeaşi zonă va fi cod galben.
Avertizările sunt valabile până marţi dimineaţă, la ora 9:00. În acest interval vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi este posibil să apară chiar grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi local 30 l/mp şi izolat 50 l/mp, iar în zonele cu cod portocaliu chiar până la 80 l/mp.
Rador