Cod roşu de căldură extremă în 12 judeţe din vest şi sud-vest, printre care și Mureș
Publicat de radiomures, 3 august 2017, 12:26
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, azi, o avertizare cod roşu de căldură extremă, valabilă mâine şi sâmbătă, în 12 judeţe din vestul ţării şi sud-vestul ţării, în timp ce în restul teritoriului va fi cod portocaliu de caniculă.
Potrivit meteorologilor, mâine şi sâmbătă, valul de căldură care a debutat încă de luni va continua să se intensifice, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat.
Indicele temperatură-umezeală va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi şi se va situa frecvent, în zonele joase de relief, între 82 şi 84 de unităţi. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 22 şi 25 de grade Celsius.
În zonele de câmpie şi de podiş ale avertizate cu cod roșu se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei şi care se vor situa între 39 şi 42 de grade Celsius.
Va fi cod portocaliu de caniculă în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi local în Maramureş, Transilvania şi Oltenia. În aceste zone, temperaturile maxime se vor situa, în general, între 36 şi 39 de grade, valori cu mult mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei.