Cod portocaliu de vijelii în 9 judeţe, până mâine dimineaţa
Publicat de MIRELA ROTAR, 2 iulie 2020, 11:22
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, azi, o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până mâine dimineaţa în judeţele Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Caraş Severin şi zona de munte a judeţelor Hunedoara, Alba, Cluj.
Și în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania și în vestul Carpaților Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, fiind emis un cod galben valabil până mâine dimineață.
Potrivit meteorologilor, de mâine dimineață până sâmbătă dimineață în vestul, centrul, nordul țării și în zona de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Printre județele afectate se numără și Mureș, Harghita, Covasna și Brașov.
Totodată meteorologii au emis pentru azi și mâine o avertizare cod galben de caniculă în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei şi în sudul și centrul Moldovei. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…36 de grade şi izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic va fi accentuat.