Cod portocaliu de ploi abundente până la noapte
Publicat de MIRELA ROTAR, 19 iunie 2020, 11:51
Meteorologii au emis o nouă avertizare de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate. Aceasta vizează 39 de județe și este valabil de la această oră până la noapte, la ora 02:00.
Astfel, în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea, estul şi nordul Munteniei, precum şi în zonele montane, vor fi intervale cu averse torenţiale şi se vor acumula cantitãţi de apã de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse, 50…80 l/mp.
Vor fi şi vijelii, descãrcãri electrice şi grindinã.
Atenționarea cod portocaliu vizează și județele Mureș, Harghita, Covasna, Brașov și Sibiu.
Rodica Boariu