Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 21 de judeţe
Publicat de MIRELA ROTAR, 15 iunie 2020, 12:38
Hidrologii au instituit azi un Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 21 de judeţe, valabil până mâine după-amiaza.
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), printre judeţele afectate se află Braşov și Sibiu.
Codul a intrat în vigoare la ora 12:00 și vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale.
Totodată, pentru intervalul 15 iunie, ora 12:00 – 16 iunie, ora 20:00 a fost emis şi un Cod galben care vizează 30 de bazine hidrografice .