Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, marți, în aproape toată țara
Publicat de MIRELA ROTAR, 16 iunie 2020, 11:11
Meteorologii au emis, de puțin timp, o avertizare Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate, marți, începând cu orele prânzului (12:00) și până la ora 23:00.
Potrivit prognozei, în după-amiaza zilei de marți (16 iunie) și la începutul nopții de marți spre miercuri (16/17 iunie), în Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și local în Muntenia vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp.
De asemenea se vor înregistra intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 70…80 km/h), vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice.
Virgil Natea