Cod portocaliu de ger
Publicat de radiomures, 10 ianuarie 2017, 08:49
ANM a emis o avertizare meteo, un cod portocaliu care vizează aproape întreaga ţară, respectiv Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania şi Maramureşul, unde sunt aşteptate valori minime de temperatură cuprinse în general între -29 şi -15 grade, iar pe timpul zilei va fi ger cu temperaturi maxime cuprinse între -15 şi -10 grade.
Ger va fi şi în partea de vest a ţării, însă acolo temperaturile maxime vor fi undeva în jurul a -6 grade, iar în timpul nopţii temperatura va scădea frecvent sub -15 grade.