Cod portocaliu de furtună în zone din judeţul Covasna, în ora următoare
Publicat de MIRELA ROTAR, 24 iunie 2019, 13:24
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de furtună, valabilă în zone din judeţul Covasna, pe durata orei următoare.
Potrivit meteorologilor, până la ora 14:00, îndeosebi în localităţile Covasna, Întorsura Buzăului, Zagon, Zăbala, Sita Buzăului, Barcani, Boroşneu Mare, Reci, Brateş, Valea Mare şi Comandău, se vor semnala averse torenţiale care vor cumula local 35 – 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici şi medii şi intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie.