Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă în judeţe din jumătatea de vest a ţării, mâine şi joi
Publicat de radiomures, 8 august 2017, 15:41
Potrivit Administrație Naționale de Meteorologie, mâine, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de temperaturi caniculare în nouă judeţe din vestul, nord-vestul şi sud-vestul teritoriului.
Astfel, valul de căldură se va extinde în jumătatea de vest a teritoriului, iar în Banat, Crişana, sud-vestul Transilvaniei şi al Olteniei, vremea va fi caniculară şi disconfortul termic în accentuare. În aceste zone, indicele temperatură-umezeală va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi şi local îl va depăşi uşor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade şi, izolat, în Câmpia de Vest, vor atinge 38 de grade, iar minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade.
Joi va fi în vigoare o avertizare Cod portocaliu de căldură şi disconfort termic accentuat, în judeţele Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor.
13 judeţe din jumătate de vest a ţării, printre care se va număra și Mureș și Sibiu se vor afla sub Cod galben de caniculă. În Maramureş, nordul Crişanei, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul şi estul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35 şi 37 de grade.