Cod galben de viscol și ninsori în Carpații Meridionali și de Curbură
Publicat de Corina Muntean, 29 decembrie 2019, 09:35 / actualizat: 29 decembrie 2019, 13:16
Administrația Națională de Meteorologie a lansat o Atenționare Meteorologică Cod Galben de ninsori însemnate cantitativ și viscol valabilă până astăzi (29 decembrie), ora 20.
Potrivit acesteia, în Carpații Meridionali și de Curbură și în cea mai mare parte a Moldovei va ninge, temporar însemnat cantitativ, cu depunere de strat de zăpadă, local consistent. Printre județele aflate sub atenționare se numără și zonele de sud, montane din Covasna, Brașov și Sibiu.
Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50…55 km/h, iar la munte, în special pe creste, vor fi rafale de peste 70…80 km/h, viscolind și spulberând zăpada.