Cod galben de vânt puternic, până mâine dimineaţa
Publicat de Corina Muntean, 14 aprilie 2020, 19:15
19 judeţe vor intra, în această seară, sub o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului.
Potrivit ANM, de la ora 21:00 până dimineață, la ora 6:00, în judeţe din Dobrogea, sudul Moldovei şi în jumătatea estică a Munteniei vântul va sufla cu viteze în general de 55 – 75 km/h, iar în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în special în zona înaltă, rafalele vor depăşi 80 – 100 km/h, spulberând zăpada.
Totodată, în regiunile vestice, nordice şi centrale se vor înregistra temperaturi minime predominant negative, astfel că pe arii relativ extinse se va semnala brumă şi local îngheţ la sol.
Printre județele care care se vor afla cod galben de vânt sunt și Covasna, Braşov și Sibiu.
Rodica Boariu