Cod galben de vânt puternic în zone montane înalte din 27 de judeţe
Publicat de Corina Muntean, 30 ianuarie 2020, 15:59
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis azi o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă de mâine dimineaţa, în zonele montane înalte din 27 de judeţe.
Conform prognozei, în intervalul 31 ianuarie, ora 8:00 – 1 februarie, ora 8:00, la munte, vântul va prezenta intensificări, îndeosebi în zona înaltă, unde rafalele vor depăşi 80 – 100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.
De asemenea, la altitudini de peste 1.500 metri vor predomina ninsorile, iar în restul zonei montane precipitaţiile vor fi mixte, favorizând depuneri de polei.
Printre judeţele atenţionate se numără Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, și Sibiu.