Cod galben de vânt puternic în majoritatea regiunilor până luni noaptea
Publicat de radiomures, 23 septembrie 2018, 14:03 / actualizat: 23 septembrie 2018, 20:14
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi două atenţionări Cod galben de vânt, care vizează mare parte din ţară. Practic, numai patru judeţe şi municipiul Bucureşti sunt în afara avertizărilor.
Astfel, în intervalul orar 2:00 – 10:00 din 24 septembrie, un număr de 28 de judeţe din jumătatea de vest a ţării se vor afla sub Cod galben de vânt.
În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei şi zona montană, vântul se va intensifica temporar, cu viteze de 55…65 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65…70 km/h.
În zona montană vor fi intensificări susţinute ale vântului, cu rafale care pe creste vor depăşi 100…120 km/h.
Ulterior, în intervalul orar 10:00 – 23:00, tot din 24 septembrie, vor fi afectate şi judeţe din Oltenia, Moldova, Dobrogea, local Muntenia şi Transilvania.