Cod galben de vânt, la munte
Publicat de Corina Muntean, 2 ianuarie 2022, 11:26
Potrivit meteorologilor, până mâine dimineață în Carpații Orientali vântul va avea intensificări, cu viteze de 60…80 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă, rafalele vor depăși 90…100 km/h.
De asemenea de mâine dimineață până marți dimineață la munte vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…80 km/h, iar în zona înaltă (la peste 1700 m), rafalele vor depăși 90…120 km/h și temporar va ninge viscolit.
Local în Transilvania, vor fi intensificări temporare ale vântului care va atinge viteze în general de 55…65 km/h. Printre județele vizate sunt și Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu și Alba.
Pâna la ora 12,00 este în vigoare un cod galben de ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m, valabil pentru părți din județele Mureș, Harghita, Sibiu și Alba.
Bianca Tomuț