Cod galben de ploi, vânt şi ninsori viscolite în 15 judeţe
Publicat de radiomures, 15 decembrie 2017, 12:16
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, azi, o atenţionare cod galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi ninsori viscolite în zona înaltă de munte, valabilă din această seară în 15 judeţe din nord-vest, centru şi sud-vest.
Conform prognozei, din această seară, de la ora 18:00, până mâine, la ora 14:00, aria ploilor se va extinde în regiunile vestice, nord-vestice şi parţial în cele centrale, iar vântul va avea temporar intensificări cu rafale de până la 55 – 65 km/h.
Cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 25 l/mp şi izolat 30 – 35 l/mp. În zona montană înaltă va ninge, iar vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăşi 80 – 90 km/h, viscolind ninsoarea .
Judeţele vizate de atenţionarea cod galben sunt: Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Botoşani, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi.