Cod galben de inundaţii pentru râuri din 10 județe
Publicat de Corina Muntean, 26 decembrie 2021, 14:36
Hidrologii au emis azi o avertizare Cod galben de inundaţii pentru bazinele hidrografice din mai multe județe, inclusiv Mureș, Harghita, Covasna şi Braşov.
În aceste zone sunt vizate râurile Mureș, Târnava Mare, Târnava Mică și Oltul.
Astfel, potrivit hidrologilor, ‘având în vedere situaţia actuală şi prognoza pentru următoarele 48 de ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE’.
În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice se va reveni cu actualizarea prognozei hidrologice, precizează INHGA.
Corina Fontu